Si in urma lui ramanea doar o urma de praf si acel dulce parfum care ma inebunea. Stateam la fereastra si il priveam plecand pentru ultima data. Fereastra sufletului meu. Stiam ca nu se va intoarce vreodata. Cu ochii mari, s-a uitat o data inapoi si, cu o miscare scurta, a privit in fata si a inceput a se indeparta. Pe masura ce auzeam pasii lui inaintand spre iesire, culorile mele pastelate incepeau sa dispara. Verdele a devenit gri murdar. Am inceput sa strig culorilor ''Opriti-va, sunteti ale mele!''. Nu ma ascultau. O data cu plecarea lui, si culorile mele s-au stins. Nu imi mai apartineau. Acum erau ale lui. Am ramas multa vreme in scaunul meu alb privind in zare. Mirosea a ploaie. Ma leganam usor, de parca trupul imi era strapuns de ace difuze, rigide, dureroase. S-a auzit un zgomot. Prelung, s-a oprit undeva in departare. Era usa mea care se inchisese pentru ultima data in spatele sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu