....

Am pornit ca un copil pe un drum de lumina, pana am invatat ce e dragostea..Si s-ar putea sa va mire, dar dragostea nu e intotdeauna o lupta...ea nu se spune, se simte. Chiar daca se poate spune ca dragostea raneste, cei ce se implica primesc in schimb amintiri care nu vor disparea niciodata in abisul numit uitare..Poate si in sufletul meu sunt locuri pe care le-am incuiat , vrand sa ascund acolo tot ce m-a ranit vreodata..Dar indiferent unde as ascunde aceste lucruri, ele sunt tot acolo undeva, in mine..Inocenta mea?.. A murit de mult..Cineva a avut grija sa o omoare, si uite asa a picurat putin negru in esenta mea..Dar nu-mi mai pasa acum de asta, acum pus punct si o iau de la capat. Imi aduc aminte cum a inceput, a venit la mine doar pentr-un sarut; am stiut de-atunci ca e un alt prefacut si-am crezut in el doar o zi si-atat.. Acum stiu ce vreau, inteleg prea bine, nu mai pot sa stau, nu am timp de nimeni..Imi continui viata cu pasi grabiti spre alte locuri care ma poarta in alte lumi, care de asemenea imi vor lasa alte amintiri si tot asa..Niciodata viata nu se opreste in loc doar pentru ca una sau unul din noi sufera...tocmai asta o face atat de interesanta..Ideea e ca niciodata nu trebuie sa uitam cine suntem, indiferent ce se intampla cu noi.