Unde si cand m-am ivit in lumina nu stiu,
din umbra ma ispitesc singura sa cred
ca lumea e o cantare.
Straina zambind, vrajita suind,
in mijlocul ei ma-mplinesc cu mirare.
Cateodata spun vorbe care nu ma cuprind,
cateodata iubesc lucruri care nu-mi raspund.
De vanturi si de ispravi visate imi sunt ochii plini.
Seara se-ntampla uneori s-ascult
in mine cum se tot revarsa
povestile unei iubiri uitate demult.
Ziua traiesc imprastiata cu furtuna.
Cu cuvinte stinse am cantat si mai cant durerea din suflet,
marea iubire, ingerii de ceara.
De pe-un umar pe altul,
tacand imi trec steaua ca o povara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu