Run , run !

Am inteles ca degeaba incerc sa gasesc fericirea. Am alergat peste tot , ascultand fiecare soapta a vantului , crezand ca poate ma va duce pe drumul pe care il cautam. Si asa m-am ratacit. Am trecut prin ploi , care m-au facut sa uit pentru o clipa de tine. Dar apoi venea vantul si imi aducea inca o urma din mirosul tau..si uite asa erai cu mine din nou. Apoi am trecut prin ceata. Nu mai vedeam nimic , dar brusc in fata mea ai aparut tu. Cand am incercat sa te ating ai disparut si am inteles ca nici macar nu fusesei acolo. Dupa ce am iesit din ceata , am vazut in sfarsit soarele. Si am zambit..dupa mult timp ma bucuram ca il pot revedea si ii pot simti caldura. Si tot mergand am ajuns intr-o padure de ganduri. Vedeam gandurile mele materializate in fiinte care alergau haotic..am incercat sa le chem , sa le adun pe toate in mine , dar degeaba. Am vazut apoi plaja..ahh , plaja ...Si plaja era mangaiata de marea mea. Am imbratisat valurile si m-am bucurat ca sunt acasa..da, marea e ''acasa''...pentru ca m-a spalat de atatea ori de greseli , de suferinte..si uneori m-a spalat de tine. In fata marii nu mai am secrete..ea ma cunoaste , ca pe oricare val pe care il trimite sa imblanzeasca nisipul. Uneori mi-e dor de mare..si mi-o imaginez in paharul de apa de pe masa...si mi se face dor de ea din nou..si apoi incep sa fug..fug catre mare..s-o pot imbratisa si poate o sa te gasesc..poate ea te-a pastrat printre valuri.

Sea of lies.

M-am inecat iar intr-o mare de minciuni. Incerc sa plutesc in mica mea barca , dar simt cum incet-incet se scufunda. Si mi-e teama de clipa in care sufletul meu o sa atinga apa. Totusi , zambetul meu e semnul ca nu aud ca pleci si ca nu-mi aud sufletul tipand. As vrea ca macar o data , pentru ca nu e prima data cand ma trezesc pe marea asta de minciuni , dezamagiri si suferinte , sa fie cineva care sa imi intinda o mana si sa ma ia pe o alta corabie. Nu vreau sa mai stau aici , pierduta , uitata , cautand o iesire. De cateva ori am incercat sa inot. Dar mereu s-a sfarsit la fel. Valurile m-au aduc inapoi la barca mea subreda. Uneori imi pare ca nu o sa pot sa plec de-aici niciodata..ca o sa raman captiva si valurile o sa ma imbratiseze. Si atunci se va sfarsi. Atunci inocenta, iubirea si tot ce a mai ramas bun in sufletul meu vor disparea si spiritul meu va pieri.

Dar nu a fost dintotdeauna asa. A fost o vreme cand aici nu se revarsau suferintele si durerea , ci iubirea..si marea asta avea culoarea ochilor tai. Si era marea mea. Cand imbratisam valurile ma spalam de pacate , greseli si uitam tot ce e rau. Si tu erai langa mine. In stanga , indreapta , peste tot. Atat imi mai ramasese de la tine. O mare...Marea mea. Si atunci cand ma saturam de apa , ieseam si ma intaindeam pe nisipul cald , pielea ta. Si imi aminteam cum te mangaiam , cum iti treceai mana prin parul meu si cum te simteam langa mine cand eram amandoi pe nisip.

                  Pacat ca acum sunt numai eu , marea nu mai are culoarea ochilor tai , nu mai vad nisipul...
        si poate nimeni niciodata nu ma va gasi si nu ma va lasa sa mai imbratisez nisipul , macar o data.

Bleeding in love.

Azi-noapte , nu stiu cat se facuse ceasu' , nu puteam sa adorm. Asa ca am inceput sa ma uit pe tavanul plin de stelute stralucitoare. Privind mai atent , am observat ca lipsea una. Bineinteles ca am inceput sa ma intreb pe unde era. Asa ca in linistea totala din casa m-a ridicat usor din pat , am aprins lumina ( nu ma impac bine cu intunericul , in el mi-am aruncat temerile ) si am inceput sa caut steluta. M-am uitat pe sub pat , prin sertare, pe rafturi , in cutiile pline cu amintiri , suferinte  , dar nu era de gasit. Fiindca se facea tarziu am apelat la o ultima idee. Am deschis geamul si m-am urcat pe pervaz. Frigul trecea pe langa mine de parca nici nu stia ca sunt acolo. M-am uitat pe cer , dar nu am vazut nimic , de parca noapte nu tinea cu mine. Aruncand o ultima privire , am observat intr-un colt de cer o steluta uitata. Am intins mana incercand sa o iau de la locul ei , dar parca nu voia sa vina in camera mea. Cu o ultima putere, am smuls steluta de la locul ei si am prins-o cu grija de tavanul meu. Cat de stralucitoare era !
Dimineata , cand m-am trezit am vazut ca steluta nu mai era acolo. Uitandu-ma mai bine am vazut-o langa pat. Murise. Atunci am inteles. Asa cum a murit steaua fiindca am luat-o din locul ei , asa a murit spiritul meu cand ai plecat de langa mine.

Frozen.

Nu stiu cum fac , dar toate gandurile mele tot catre el se indreapta. E ca un demon pe care nu-l pot scoate din adancurile fiintei mele  , desi uneori mi-as dori nespus de mult s-o pot face. Am devenit atat de dependenta , incat simt ca fara el nu pot sa respir. Totul a inceput atat de repede si s-a terminat atat de stupid incat eu nici macar nu stiu de ce am ramas singura intr-o lume care pare plina doar de prosti ce s-au iubit. Nu de putine ori i-am strigat numele , l-am chemat ca sa ma vindece de suferinta si sa ma scoata din intunericul uitarii , dar n-a venit. Chemarile mele s-au stins de fiecare data asa cum s-au nascut : pure , arzatoare, din iubire, iar el ramane mut in fata chinurilor mele . Si ma doare. Ma intreb de ce inima mea inca il mai vrea dupa tot ce a facut. Uneori imi doresc sa-l uit , sa-l urasc, sa-l izgonesc undeva departe din amintirile mele , de unde sa nu se mai poata intoarce in viata mea.
Nu mi-e bine fara el , recunosc. Dar stiu ca daca ar fi fost acum langa mine...ah , pe cine pacalesc. Imi doresc sa fi fost acum langa mine. Chiar daca spun tuturor ca l-am uitat sau ca il urasc , ori ca imi e indiferent..e doar o masca pe care o port ca sa-mi pot infrunta sentimentele. Pentru ca nimic nu e mai dureros decat sa ma privesc in oglinda seara si dimineata , cand nu imi port eterna masca si sa vad ce a facut din mine. Mi-e greu sa mi-l amintesc , sa-l simt, sa-i cunosc si sa-i iubesc mirosul si imaginea. Si totusi o fac in fiecare zi , ca o proasta, pentru ca desi mi-e teama de trecut si de viitor sunt parti ale vietii mele si fac parte din mine. De fiecare data cand ma gandesc la el pierd cateva suspine si ceva din stralucirea zilei de ieri. Si continui sa il chem , iar el continua sa taca.
Dar astfel imi demonstrez doar cat sunt de slaba si cata putere inca are asupra mea. 

Life thought me to die.

Si m-am inselat din nou. Iar am crezut ca o proasta in promisiuni si in iubire. Si am cazut din nou. Dar nu a fost nimeni care sa ma asigure ca nu voi lovi pamantul. Pentru ca tu ai plecat. Si in fiecare seara imi spun ca ziua de maine o sa-mi aduca ceva mai bun , ca o sa uit macar pentru o clipa de tine , ca nu o sa-ti mai simt gustul , mirosul , si ca o sa scap de imaginea aceea cu noi doi , singuri , in parc. Atata zapada..si erai acolo ! Te simteam langa mine si in bratele tale imi era cald. Cand ti-am atins buzele am simtit un fior. Si...acum cand ma gandesc ca nu mai esti...ma simt de parca nu ar mai avea cine sa ma apere.
Poate ca niciunul dintre noi nu trebuia sa joace alt rol decat acela pe care l-am primit prin destin. Dar poate destinul tau era departe de mine , iar destinul meu e sa tanjesc dupa o amintire , pe care inerc sa o ating , sau sa cutreier fiecare vis , in cautarea ta. Si in zori , cand te gasesc , visul se naruie. In fiecare noapte adorm cu gandul ca poate te voi vedea maine , chiar daca nu iti voi zice nimic , dar imi voi pierde din nou ochii in ochii tai , chiar daca nu mai e un tacut alint.
Te-am avut doar o clipa , dar mi-ai ramas in suflet si de atunci te port cu mine oriunde. Zidurile imi sunt martore ca te-am iubit..usile trantite m-au privit zambind , plangand , suferind. Nu , aici nu incerc sa te aduc inapoi , pentru ca e prea tarziu ca sa uitam tot ce s-a intamplat , s-a facut atat de tarziu incat incep sa ma intunec. Si poate am gresit , poate nu m-ai iubit pentru ca nu am meritat sau poate te-am iubit prea mult , desi nu meritai. Mi se parea oricum prea ciudat..soarta s-a jucat prea mult cu mine si acum imi oferea totul...glasul tau , privirile tale..dar nu si ce imi doream cel mai mult : sufletul tau.
Tin sa spun ca anu' asta incerc sa ma schimb, sa nu mai iubesc , sa invat sa zbor de una singura si sa imi creez alte aripi , care sa nu se franga in zbor.
Si am vrut sa te strang in brate , crezand ca o sa ma inalti deasupra fricii mele , ca o sa-mi faci cadou o mana de stele , pe care sa le pun la piept , in dreptul inimii..si sa straluceasca. Dar tu n-ai simtit nimic. Era de parca ar fi luat ceata forme si eu incercam sa le ating , sa le cuprind , sa le iubesc. In ochii tai am vazut sculptata in bezna o raza de lumina..Azi-noapte in vis am dansat cu tine. Dar trupul tau s-a risipit ca o ceata ..si m-am trezit singura , in ecourile acelei melodii pe care nu pot sa mi-o amintesc , dar pe care o cunosc, caci in fiecare acord ma regaseam in tine. Apoi , crezand ca imi pierd mintile mi-am spus ca m-am indragostit de o amintire. Defapt, eu din amintiri traiesc si te caut debusolata , crezand ca poate o sa te intalnesc dupa urmatorul colt de strada...si infrunt destinul , suport chinul de a nu te mai vedea fiindca fara tine eu am uitat sa traiesc.

Statea si il privea..se pierduse in ochii lui. Altadata erau lacasul dragostei lor..acum erau doar un loc pustiu in care isi regasea durerea si suferinta. Dar nu gasea uitarea. Si nu putea sa inteleaga motivul pentru care o lasase in urma. Incercase sa fie tot ceea ce el dorise. Ii daduse totul , dar nu fusese de ajuns. Lacrimile ei nu mai contau , pentru ca nimic nu e etern. Toate lucrurile se schimba..numai sufletul ei parea acelasi. Sau cel putin iubirea pentru el.
Cu priviri pierdute , am incercat sa o invat sa nu se mai ascunda de realitate. Nu o sa invinga niciodata timpul sau iubirea..nici ranile. Puteam doar sa fiu acolo , sa o privesc , fara sa fac nimic. Si nu imi puteam da seama cum s-a intamplat. Doar o priveam si o simteam cazand. Am incercat sa o ating , dar m-am lovit de un zid rece..atunci am inteles.
Ea eram Eu si durerea ei erau defapt sentimentele mele. Si prin mine se scurgea toata ura si iubirea , dragostea si indiferenta...si ramanea doar un gol pe care si acum , cand scriu, ma intreb cu ce il voi umple.

You're a lover , I'm a runner.

Nu mai incerca sa te explici ! Nu imi mai pasa , nu vreau sa mai ascult. Nu pentru ca nu mi-ar placea o explicatie , ci pentru ca te-as vrea din nou langa mine. Si acum , in sfarsit , pot sa inteleg ca nu e bine. Nu vrei sa plec !? Imi pare rau , nici eu. Dar nici nu mai pot sa stau. Mi-as face mai mult rau mie.
Am decis , dragule , o sa plec. Cred ca , totusi, ca sa nu imi fie atat de dor, am pastrat amintirile , saruturile , soaptele si patimile . O sa-mi aduca aminte de tine cand nu o sa mai fiu aici. Nu vreau sa pleci tu , eu sunt cea care o sa plece. Pentru ca dupa ce nu o sa mai vad nimic, timpul o sa ma protejeze. Daca pana acum m-am luptat cu El , acum o sa-l las sa ma ajute. Fiindca in lupta cu mine si cu tine, el e cea mai buna arma. 
Stim amandoi ca nu mai puteam continua, ma distrugeam pe mine. Si fiecare secunda..da, ma faceai fericita ! Asta voiai sa auzi ? Da , asa e. Dar , cu timpul , descopar ceva ce ma surprinde. Sunt mai buna de una singura ! Imi dirijez singura viata si ma concentrez la ceea ce conteaza. Sa merg pe drumu' pe care am mai mers si sa ajung la capat..poate acolo e fericirea..ramane de aflat !
Oricum , sunt sigura ca, macar acum , pentru moment, drumul asta o sa-l fac singura !

Solamente tu !

Din nou iarna..dar de data asta nu mai e atat de rau. Si nu imi mai e asa de frig. Pentru ca esti langa mine. Pentru ca si doar sa ma privesti imi ajunge. Pentru ca eu...te privesc si nu ma mai satur. Mai priveste-ma o data , vino sa ne iubim inca o iarna , cuprinde-mi sufletul in palme si dezbraca-ma frumos de ganduri , de temeri , contureaza-ma cu buzele , cu privirea , cu mainile tale si vino sa devenim aceeasi iarna.
Mai cuprinde-ma o data si fa-ma sa uit de toate. De tot ce am trait si de tot ce tot ce ma tem. Topeste-mi gandurile si problemele si nu ma lasa sa cad. Prinde-ma de mana si invata-ma sa zbor. Eu...o sa te ascund un gand , o sa te incui in suflet si asa te voi pastra pentru totdeauna...Fiindca stiu ca nimic nu mi te va lua de acolo..se spune ca nu e un loc ca acasa si...tu ai devenit ''acasa'' pentru mine.

Inchid ochii si imi simt sentimentele scurgandu-se prin gaurile pe care le am in suflet asa cum imi curg lacrimile pe obraji si sangele pe zapada. Acum vad totul atat de clar, chiar daca nu mai simt. Chiar si in suferinta , intotdeauna imi gasesc refugiul in albul zapezii. Chiar daca ma doare fiecare zi , mai am acelasi vis. Dar oare iti mai pasa? Nu..nu ti-a pasat niciodata defapt. Pasii mei nu se mai vad in urma. Numai eu stiu ca au existat o data pe zapada. Si ti-as recunoaste urmele in zapada chiar de-as vedea sute , pentru ca eu imi amintesc totul si iubesc fiecare clipa , chiar daca a trecut. Imi amintesc de tine , de noi, de cuvintele tale, de lacrimile mele , de sangele meu , de gandurile mele, de ranile mele. Si mai apoi, de zambetul tau. Dar acum , la un an, nimic nu mai e ce a fost. Totul s-a schimbat. Nici eu nu mai sunt aceeasi . Ranile se vindeca, ochii stralucesc, fata e luminata. Totusi , sufletul e intunecat de o umbra a trecutului, care nu vrea sa-mi ierte suferinta si nu imi da pace. Si chiar daca va fin acolo intotdeauna , voi incerca sa-mi fac ochii sa nu o vada si sufletul sa nu o mai simta. Si stii de ce?
Pentru ca acum pot sa plec pe picioarele mele din povestea noastra , a ta ..si stiu ca nu ma voi mai intoarce !