Inchid ochii si imi simt sentimentele scurgandu-se prin gaurile pe care le am in suflet asa cum imi curg lacrimile pe obraji si sangele pe zapada. Acum vad totul atat de clar, chiar daca nu mai simt. Chiar si in suferinta , intotdeauna imi gasesc refugiul in albul zapezii. Chiar daca ma doare fiecare zi , mai am acelasi vis. Dar oare iti mai pasa? Nu..nu ti-a pasat niciodata defapt. Pasii mei nu se mai vad in urma. Numai eu stiu ca au existat o data pe zapada. Si ti-as recunoaste urmele in zapada chiar de-as vedea sute , pentru ca eu imi amintesc totul si iubesc fiecare clipa , chiar daca a trecut. Imi amintesc de tine , de noi, de cuvintele tale, de lacrimile mele , de sangele meu , de gandurile mele, de ranile mele. Si mai apoi, de zambetul tau. Dar acum , la un an, nimic nu mai e ce a fost. Totul s-a schimbat. Nici eu nu mai sunt aceeasi . Ranile se vindeca, ochii stralucesc, fata e luminata. Totusi , sufletul e intunecat de o umbra a trecutului, care nu vrea sa-mi ierte suferinta si nu imi da pace. Si chiar daca va fin acolo intotdeauna , voi incerca sa-mi fac ochii sa nu o vada si sufletul sa nu o mai simta. Si stii de ce?
Pentru ca acum pot sa plec pe picioarele mele din povestea noastra , a ta ..si stiu ca nu ma voi mai intoarce !