Statea si il privea..se pierduse in ochii lui. Altadata erau lacasul dragostei lor..acum erau doar un loc pustiu in care isi regasea durerea si suferinta. Dar nu gasea uitarea. Si nu putea sa inteleaga motivul pentru care o lasase in urma. Incercase sa fie tot ceea ce el dorise. Ii daduse totul , dar nu fusese de ajuns. Lacrimile ei nu mai contau , pentru ca nimic nu e etern. Toate lucrurile se schimba..numai sufletul ei parea acelasi. Sau cel putin iubirea pentru el.
Cu priviri pierdute , am incercat sa o invat sa nu se mai ascunda de realitate. Nu o sa invinga niciodata timpul sau iubirea..nici ranile. Puteam doar sa fiu acolo , sa o privesc , fara sa fac nimic. Si nu imi puteam da seama cum s-a intamplat. Doar o priveam si o simteam cazand. Am incercat sa o ating , dar m-am lovit de un zid rece..atunci am inteles.
Ea eram Eu si durerea ei erau defapt sentimentele mele. Si prin mine se scurgea toata ura si iubirea , dragostea si indiferenta...si ramanea doar un gol pe care si acum , cand scriu, ma intreb cu ce il voi umple.